City break în București: Capitala României, printre cele mai ieftine destinații din Europa
City break-ul îm București devine una dintre cele mai accesibile variante pentru turiștii care vor o vacanță scurtă în Europa în 2026. Capitala României ocupă locul al doilea într-un clasament realizat de Post Office Travel Money, fiind depășită doar de Sarajevo, capitala Bosniei și Herțegovinei.
Cum a fost realizat clasamentul
Topul face parte din raportul City Costs Barometer 2026, care compară 50 de destinații europene. Analiza nu se uită doar la prețul biletelor de avion, ci la costurile pe care un turist le are după ce ajunge în oraș.
Au fost luate în calcul 12 cheltuieli obișnuite pentru două persoane, printre care două nopți de cazare la hotel de trei stele, mese în oraș, băuturi, transport local, tururi turistice și bilete la muzee sau atracții culturale.
Potrivit raportului, Sarajevo este cea mai ieftină destinație de city break din Europa în 2026, cu un cost estimat de 248 de lire sterline, adică aproximativ 287 de euro. Bucureștiul se află imediat după, cu 258 de lire sterline, aproximativ 299 de euro.
De ce este city break București atât de avantajos în 2026
Unul dintre avantajele Bucureștiului este faptul că multe costuri de zi cu zi rămân mai mici decât în marile capitale occidentale. Transportul public este accesibil, mesele în oraș pot fi mai ieftine decât în orașe precum Amsterdam, Barcelona sau Copenhaga, iar turiștii pot găsi opțiuni variate de cazare.
Pentru un city break, Capitala are și avantajul diversității. Centrul Vechi rămâne una dintre cele mai căutate zone pentru turiști, mai ales pentru restaurante, baruri și viață de noapte. În același timp, orașul oferă parcuri mari, muzee, clădiri istorice, cafenele, evenimente și locuri cunoscute precum Palatul Parlamentului sau Ateneul Român.
Bucureștiul nu este promovat întotdeauna ca o destinație turistică de primă alegere, dar tocmai raportul dintre preț și experiență îl face atractiv pentru străini. Pentru turiștii care vor să vadă un oraș mare, cu atmosferă locală, dar fără buget de capitală scumpă, România poate deveni o alegere surprinzătoare.
Un alt avantaj este că un city break București poate fi organizat ușor în orice perioadă a anului, nu doar vara. Turiștii pot combina zonele istorice cu restaurante, cafenele, muzee sau evenimente, fără să aibă nevoie de un buget foarte mare. Pentru cei care vin din străinătate, Capitala poate fi și un punct de plecare spre alte destinații din România
Pentru turiștii care au mai multe zile la dispoziție, un city break în București poate fi legat ușor și de o escapadă la mare, mai ales după ce litoralul începe să primească valul mare de turiști din vară.
Iar stațiunile numeroase de pe litoral sunt întotdeauna dornice să primească turiști străini.
Europa de Est domină topul destinațiilor ieftine
Clasamentul arată și o tendință clară: Europa de Est rămâne zona în care turiștii pot găsi unele dintre cele mai bune prețuri pentru vacanțe scurte. În primele cinci locuri apar Sarajevo, București, Tirana, Belgrad și Trenčín.
În top 10 mai intră Riga, Lille, Vilnius, Strasbourg și Podgorica. La polul opus, cele mai scumpe city break-uri europene sunt în Oslo, Copenhaga, Edinburgh, Geneva și Barcelona, unde cazarea și mesele în oraș ridică mult bugetul total.
Totuși, clasamentul trebuie citit cu atenție. Un city break ieftin nu înseamnă automat că orice vacanță va costa puțin. Perioada aleasă, zona hotelului, biletele de avion și evenimentele din oraș pot schimba rapid bugetul final.
Pentru București, însă, poziția din top este o veste bună. Capitala are șansa să atragă mai mulți turiști interesați de vacanțe scurte, accesibile și ușor de organizat, mai ales într-un an în care tot mai mulți călători se uită atent la costuri înainte să își aleagă destinația.



