Nicușor Dan a ajuns la Cotroceni cu o imagine rară în politica românească: candidat independent, om din afara partidelor mari, susținut de mulți alegători care nu mai aveau încredere în vechile formule politice. Pentru o parte importantă a publicului, votul pentru el nu a fost doar un vot pentru un om, ci un vot împotriva haosului, împotriva extremismului și împotriva felului clasic în care s-a făcut politică în România.
La un an de la începutul mandatului, însă, relația dintre președinte și o parte dintre români pare mult mai rece. Nu neapărat ruptă, dar vizibil tensionată. Iar aici apare întrebarea importantă: de ce un președinte votat cu mari așteptări ajunge să fie privit cu dezamăgire chiar de oameni care, în urmă cu un an, îl vedeau ca pe o soluție?
Așteptările au fost mai mari decât funcția
Prima explicație ține de așteptări. Nicușor Dan a fost votat într-un moment politic încărcat, după o perioadă de neîncredere, tensiune și teamă. Mulți alegători au proiectat asupra lui ideea de „om care repară sistemul”.
Problema este că funcția de președinte nu funcționează ca o funcție executivă directă. Președintele nu conduce Guvernul, nu poate schimba singur taxele, nu poate reforma administrația prin decizie proprie și nu poate obliga partidele să se comporte responsabil.
Doar că pentru public aceste limite contează mai puțin. Oamenii nu evaluează mereu constituțional, ci emoțional. Dacă țara merge prost, dacă prețurile apasă, dacă Guvernul cade sau dacă partidele se ceartă, președintele este parte din imaginea generală a puterii. Chiar și atunci când nu are toate pârghiile.
Tăcerile au început să coste
Nicușor Dan a construit ani la rând imaginea unui politician rațional, atent, tehnic, care nu se aruncă în declarații fără acoperire. Această calitate l-a ajutat să se diferențieze. Dar la Cotroceni, aceeași trăsătură poate deveni problemă.
În momente de criză, oamenii nu vor doar explicații tehnice. Vor direcție, ton, decizie și sentimentul că cineva controlează situația. Când președintele pare prea calculat, prea rar prezent sau prea prudent, o parte din public traduce asta ca lipsă de forță.
Aici apare ruptura cu unii dintre susținătorii lui. Ei nu i-au cerut doar să fie corect, ci să fie vizibil. Nu doar să medieze, ci să pară că ține ferm direcția. Iar când mesajele au fost rare sau greu de simțit în viața de zi cu zi, dezamăgirea a crescut.
Criza politică i-a afectat imaginea
Un alt punct sensibil este criza politică. Românii văd partide care se ceartă, guverne instabile și lideri care se acuză între ei. Într-un astfel de context, rolul de mediator al președintelui este important, dar și riscant.
Dacă intervine prea dur, este acuzat că joacă politic. Dacă intervine prea puțin, este acuzat că nu conduce. Nicușor Dan pare prins exact în această capcană: o parte dintre oameni îl văd ca pe un președinte care încearcă să reducă tensiunile, dar o altă parte îl vede ca pe un lider care nu a reușit să oprească degradarea politică.
Sondajele arată această ruptură. Aproape jumătate dintre români consideră că a încercat să diminueze neînțelegerile dintre partide, dar peste 70% se declară nemulțumiți de activitatea sa. Cu alte cuvinte, o parte din public îi înțelege intenția, dar nu este mulțumită de rezultat.
Foștii susținători îl judecă mai dur
Paradoxal, cei care l-au votat cu speranță pot ajunge să îl critice mai dur decât adversarii lui tradiționali. Adversarii nu au avut niciodată mari așteptări. Foștii susținători, în schimb, au avut.
Pentru ei, problema nu este doar că lucrurile merg greu. Problema este că Nicușor Dan nu pare, în ochii lor, suficient de diferit față de sistemul pe care promitea să îl schimbe. Numirile controversate, lipsa unor explicații complete pe anumite teme sensibile și sentimentul că președintele face compromisuri cu partidele mari au alimentat această percepție.
În politică, imaginea contează aproape la fel de mult ca faptele. Dacă publicul începe să creadă că un lider tace prea mult, negociază prea mult sau explică prea puțin, încrederea se erodează rapid.
Nicușor Dan nu este prăbușit, dar este într-un moment dificil
Ar fi greșit să spunem că Nicușor Dan este terminat politic. Nu este. Are încă avantajul unui profil diferit de liderii clasici, are o imagine externă relativ stabilă și beneficiază de faptul că mulți români nu văd încă o alternativă clară în zona moderată.
Dar este evident că perioada de grație s-a încheiat. Președintele nu mai este judecat prin prisma speranței de la început, ci prin prisma rezultatelor, a crizelor și a felului în care comunică atunci când lucrurile devin grele.
Pentru Nicușor Dan, marea problemă nu este doar scăderea încrederii. Problema mai mare este pierderea entuziasmului. Oamenii pot accepta dificultăți, pot accepta reforme nepopulare și pot accepta chiar compromisuri, dacă simt că există o direcție clară. Ce acceptă mult mai greu este senzația că au votat o schimbare, iar schimbarea nu se vede.
De aici vine răcirea relației dintre Nicușor Dan și o parte a publicului. Nu dintr-un singur scandal, nu dintr-o singură decizie, ci din acumularea de tăceri, crize, așteptări mari și rezultate greu de simțit. Iar în politică, când speranța se transformă în dezamăgire, recâștigarea încrederii devine mult mai grea decât câștigarea ei de la început.
