Elevii care intră acum în clasa a VIII-a pot avea încă două examene pentru liceu. Noua regulă stârnește controverse

Elevii care intră acum în clasa a VIII-a pot avea încă două examene pentru admitere liceu 2027. Noua regulă stârnește controverse

Admitere liceu 2027. Aceasta ar putea arăta diferit chiar pentru generația care începe clasa a VIII-a în toamna lui 2026. Ministerul Educației pregătește noul sistem pentru 2027, iar unele licee vor putea organiza încă două probe pentru o parte dintre locuri. Măsura provoacă deja îngrijorări legate de meditații, costuri și șansele copiilor din familii cu venituri mici.

Admiterea la liceu nu va elimina Evaluarea Națională și nici repartizarea computerizată. Elevii vor susține în continuare examenul de la finalul clasei a VIII-a, iar concursul organizat de licee va reprezenta o etapă suplimentară, opțională, pentru cei care vor să candideze la specializările unde unitatea de învățământ alege acest sistem.

Admitere liceu 2027: cine poate ajunge să dea două probe în plus

Potrivit proiectului publicat de Ministerul Educației, la aceste concursuri ar putea participa doar elevii care obțin minimum nota 5 la fiecare probă a Evaluării Naționale, după soluționarea contestațiilor. Concursul ar urma să cuprindă două probe din discipline asociate profilului sau specializării pentru care candidează elevul.

La matematică-informatică, de exemplu, materiile pot fi selectate dintre matematică, informatică și TIC sau fizică. La științe ale naturii apar biologia, chimia și fizica, iar pentru filologie pot fi alese limba română, o limbă modernă sau elemente de latină și cultură romanică. La științe sociale, lista propusă include geografie, educație socială și istorie.

Un detaliu important pentru părinți este că subiectele nu vor fi create separat de fiecare liceu. Acestea vor fi unice la nivel național și elaborate de Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare. Liceele vor stabili însă disciplinele alese și ponderea rezultatelor de la concurs în propria medie de admitere.

Maximum 50% dintre locuri pot fi ocupate prin concurs

Legea permite liceelor care aleg această variantă să organizeze concursul pentru cel mult jumătate dintre locurile disponibile. Repartizarea computerizată nu dispare, iar elevii care nu participă la concursurile suplimentare vor putea intra în continuare la liceu prin sistemul general, în funcție de media de admitere și opțiunile completate.

În forma actuală a proiectului, liceele ar trebui să publice până la 1 octombrie 2026 disciplinele de concurs, procedura și modul în care va fi calculată media. Astfel, familiile ar urma să afle încă din această toamnă dacă liceele pe care le au în vedere vor folosi noul sistem.

Calendarul propus este strâns. Evaluarea Națională ar urma să aibă loc între 22 și 25 iunie 2027, cu rezultate finale pe 7 iulie. Înscrierea la concursurile liceelor este propusă pentru 8 iulie, iar probele pe 9 și 12 iulie. Rezultatele finale ar urma să fie afișate pe 15 iulie. Aceste date nu sunt încă definitive, deoarece metodologia se află în consultare publică.

De ce noua admitere provoacă deja controverse

World Vision România cere Ministerului Educației să reanalizeze mecanismul înainte de aplicarea lui. Organizația avertizează că un al doilea concurs poate accentua diferențele dintre copiii care își permit pregătire suplimentară și cei care provin din familii cu venituri reduse ori din localități unde accesul la profesori și meditații este limitat.

Într-o consultare realizată de World Vision în 2022, 70% dintre profesorii chestionați considerau că examenele proprii ale liceelor pot reduce șansele elevilor din medii dezavantajate. Aceeași temere era exprimată de 44% dintre elevii consultați. Organizația avertizează și asupra unei posibile creșteri a pieței meditațiilor, dacă familiile vor simți că trebuie să pregătească elevii simultan pentru Evaluarea Națională și pentru concursurile liceelor.

„Examenul poate fi identic pe hârtie, dar oportunitățile care i-au adus pe copii până în fața lui sunt profund diferite”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Ce trebuie să știe părinții acum

Pentru familiile copiilor care intră în clasa a VIII-a, schimbarea nu înseamnă că trebuie luată imediat o decizie. Fiecare liceu va hotărî dacă organizează sau nu concurs pentru o parte dintre locuri, iar metodologia poate suferi modificări înainte de adoptarea formei finale.

Cert este că admiterea la liceu poate deveni mai complexă decât cea din anii anteriori. Pentru unii elevi, după Evaluarea Națională ar putea urma rapid alte două probe, iar părinții vor trebui să urmărească încă din această toamnă ce reguli anunță liceele vizate.

Scroll to Top