Botez de basm în lumea showbiz-ului românesc. Influencerița Larisa Udilă și soțul ei, Alexandru Ogică, și-au creștinat fiica, pe Asia. Au avut alături familia și prieteni apropiați, iar totul pare să fi ieșit așa cum își doreau.
Emoții frumoase pentru Larisa Udilă și Alexandru Ogică. Cuplul și-a creștinat fetița într-un cadru desprins parcă din poveste. Cei doi mai au un băiețel, Milan, în vârstă de aproape 5 ani.
Larisa Udilă și soțul ei și-au creștinat fiica
Botezul a avut loc la o biserică din capitală, pe data de 18 iunie. Frumoasa mămică a ales să poarte o rochie albă, din dantelă, cu umeri bufanți și o croială tip sirenă, iar pe Asia au îmbrăcat-o asemănător, într-o rochiță ca de prințesă. Alexandru Ogică a purtat un costum elegant de culoare bej.
„În sfârșit sunt matchy cu fetița mea. Ce vis trăiesc” , a scris influencerița pe rețelele de socializare.
De asemenea, biserica a fost decorată special, cu flori și baloane de un alb imaculat. Semnifică puritatea acestui frumos eveniment. Nașii fetiței au fost Nicole Cherry, o prietenă apropiată, cu soțul ei, Florin Popa. Ulterior, după slujba religioasă, a avut loc o petrecere pe cinste. Aici, invitații au avut parte de o adevărată surpriză: o caleașcă albă cu cai și un recital de balet.
Petrecerea fost organizată în aer liber și au fost invitate nume mari din showbiz, precum Andra, Theo Rose, care au urcat pe scenă și au făcut o atmosferă de zile mari, iar ringul de dans s-a umplut numaidecât. Larisa și-a schimbat ținuta, purtând astfel o rochie galbenă-pal, de tip sirenă, cu umerii goi. Din nou, mica Asia s-a asortat cu mămica ei, purtând o rochiță galbenă.

Nici la petrecere decorul nu a fost mai prejos. La intrare, poarta era decorată cu perdele verzi și roz. Candy bar-ul a încântat invitații din toate punctele de vedere. Au fost prăjituri de tot felul tot în nuanțe de verde și roz. Să nu uităm de tort, bineînțeles, care a fost în formă de castel roz și turcoaz.



